Pe vremea aceea femeile alegeau să nască acasă, așa era mai simplu pentru ele, căci aveau în sat două moașe foarte bune, una din ele lucrase mulți ani ca soră medicală, cealaltă făcea mâncare foarte bună la nunți, cumetrii și înmormântări. Când i-a venit sorocul Mariei, a avut zi liberă moașa Gafea. Copiii s-au născut sănătoși, frumoși, iar tata, Ștefan era tare mândru că avea nu unul, dar doi copii și amândoi erau băieți. Familia lui Șetefan și a Mariei Mo-vileanu era una fericită. Ion și Vasile au început a merge foarte devreme, la noua luni fugeau prin ogradă după puișori, se țineau de poalele mamei când se ducea după apă și primele șotii erau apreciate de cei din jur pentru că stârneau zâmbete și bună dispoziție.
Nefericirea le-a pășit pragul casei când băieții aveau un an și patru luni. În acele vremuri po-liomielita, o infecție gravă ce afectează sistemul nervos și cauzează paralezii, făcea ravagii din lipsă unui vaccin. De poliomilită s-au infectat și gemenii.
Erau în spitalul de la Lăpușna. Se luptau. Au venit cu febră mare și infecție la intestine (des-interie). Vasile de parcă a simțit menirea sa pe pământ, că va fi una nobilă, dar zbuciumată. Vasile a întins brațele spre visul său și a continuat să-l urmeze. Însă, fratele său, Ion a pierdut lupta cu viața. Totuși, boala nu l-a cruțat pe Vasile, i-a atacat sistemul locomotor și nu a mai putut merge fără ajutorul costiliilor.
Vasile Movileanu copilul la spital, el a fost paralizat de virusul poliomielitei
Durerea părinților era nemărginită, tata nu se putea împăca cu gândul că băiatul său nu va mai putea merge. Următorii ani au fost marcați de nenumărate operații, spitale, tratamente în sanatoriile din Sergheevca și Saharna, dar, totul era în zadar și nu a mai putut sta pe pro-priile picioare ca orice copil de seama sa. Băiatul creștea și trebuia să meargă la școală. A în-ceput să învețe în clasa întâi, iar părinții și frații mai mari îl duceau și-l aduceau în brațe de la școală. Iar dacă se întâmpla ca să mai întârzie cineva din ei, Vasile se pornea singur, târându-se de-a bușilea și se bucura dacă cineva din colegi îl ajuta puțin, ducându-i geanta cu cărți. Uneori, chiar directorul școlii îl mai ducea acasă. Așa a terminat Vasile clasa întâi. Avea capacități și era stăruitor, lucru care l-au observat mulți și, îndeosebi, tata.
Din vorbă în vorbă, tata aflase că în satul Ciuciuleni era un medic foarte bun și s-a gândit să meargă la el după un sfat și să-l consulte pe Vasile. L-a așezat într-o bicicletă și au pornit la medicul din Ciuciuleni. Medicul respectiv avea și el un baiat cu probleme mentale și care necesita îngrijiri speciale pentru că nici la școală nu mergea. Dar avea multe jucării noi, frumoase și toate cumpărate de la magazin, își amintea Vasile. El, care se juca doar cu jucării confecționate de tată-l său. Atunci a aflat tata că în Ialoveni funcționează o școală pentru copii cu nevoi speciale. Tata nu a stat mult pe gânduri și prin luna Mai, pe când se coceau cireșele, și-a luat o geantă mare cu cireșe albe de la ”RĂȘEA” (așa i se spunea locului unde cândva a trăit un boier care avea o livadă mare cu pomi fructiferi), altă geantă plină cu visuri și s-a dus la Ialoveni să-l înscrie în clasa a doua. Vasile își amintea că au găsit școala cu greu pentru că trebuia să cunoști limba rusă, dar cum tata a făcut armata în Donbas și știa să vorbească puțin în rusă, au găsit și școala. Lui Vasile îi plăcuse mult școală și tare ar fi vrut să învețe în ea, căci era cu mult mai mare decât cea din satul natal.
Directorul școlii l-a primit foarte călduros. Dar, în timp ce disutau a observat că Vasile mer-gea de-a bușila și i-a spus tată-lui că l-ar primi cu drag, dacă s-ar deplasa vertical, ceea ce băiatul atunci nu putea. Tata era foarte năcăjit când a auzit aceasta și nu se putea împăca cu gândul că totul este pierdut. Observând acestea, directorul școlii, Toma Feodorovici Postică, i-a sugerat să-l ducă la sanatoriul din Sergheevca, să-i îndrepte un picior, să-i puie o proteză care să-i țină piciorul drept și să se învețe să meargă cu cârje. Dar dorința nestăvilită de car-tea i-a fost zdrunciunată și de această dată.
Despre următoarele încercări a lui Vasile de a continua școala, vă povestim în istorioara următoare.
Ana Movileanu