Trecem pe lângă toate, dar nu le vedem pe toate. Ne bucurăm de multe, dar și de multe altele nu știm să le apreciem. Poate pentru că nu avem timp? Sau nu avem dorință, sau, cine știe, poate avem nevoie de altceva pentru a vedea și a nu trece indiferenți pe lângă cele care ni se dăruiesc gratis…
Poate că aceasta este menirea omului de creație: să nu lase uitarea să acopere imaginea lumii! Mi-am zis asta admirând expoziția artistului plastic Vasile Movileanu, recent, în ajunul zilei Chișinăului, vernisată în incinta Primăriei Municipale. Am fost la vernisaj; nu puteam să nu vin, din respect pentru Vasile Movileanu, care mi-a ilustrat cu multă inspirație câteva cărți. Și nu am regretat – am rămas profund impresionată de ultimele creații ale pictorului, lucrări inedite, care sunt, de fapt, un sincer și frumos monolog cromatic din dragoste de Chișinău. Poate, în acest context, spațiul ales pentru vernisaj a fost potrivit, deși pentru ca lucrările să fie apreciate la adevărata lor valoare, ar fi avut nevoie de mai multă lumină și spațiu.
Păream, noi, invitații (alături de tablouri), niște trecători într-o sală de așteptare, pe lângă care trecea o lume importantă, preocupată de griji majore, fără să se oprească, măcar pentru o clipă, să contemple peisaje unice și irepetabile, cu străzi bătrâne și case vechi. Privirea indiferentă a unora se perinda, precum trece timpul, cu tăvălucul său neîndurător și infatuat, peste trecutul orașului care a deținut statutul de capitală. O spun nu întâmplător!
Atâtea clădiri vechi, cu amprenta istoriei pe chip, au fost deja șterse de pe fața pământului, demolate fără, cel puțin, a fi imortalizate într-o imagine fotografică. De n-ar fi fost o neobosită Valentina Brâncoveanu, să fixeze, de la zori până în noapte, chipurile caselor îmbătrânite, de n-ar fi fost Lică Sainciuc, care ani la rând a încercat să scoată din ruinele uitării biserici și edificii demult uitate, de n-ar fi fost Vasile Movileanu care nu se îndură să lase valul ce trece (oricum trece!) să ne șteargă din memorie ceea ce a fost drag înaintașilor noștri.
Am trecut de la o lucrare la alta ca un oaspete într-o lume a neuitării, o lume adunată și memorată cu multă măiestrie și dragoste într-un registru cromatic de către pictorul Vasile Movileanu. De altfel, l-am redescoperit într-o nouă ipostază – de artist plastic care, pe lângă ilustrarea cărților, pictează și pe pânza memoriei. După ce a încercat (și a reușit!) să picteze muzica, să reproducă în culori sunetele și vibrațiile ce nu ajung la ochi, acum a pictat profilul orașului, cu străzi, case și oameni.
Majoritatea tablourilor, lucrate cu o deosebită rigurozitate în acuarelă, inspiră căldură, lumină, dragoste și bucurie. Jocul luminii și al umbrei se reflectă în culori strălucitoare și vii, uneori cu tentă pastel, ademenind privirea fără a o deranja.
Mesajele – fie de toamnă, fie de iarnă, fie scăldate în lumini multicolore sau estompate – te poartă într-o lume dragă, apropiată, dar învăluită în nostalgia uitării.
Astfel, Vasile Movileanu își îndeplinește discret și cu multă dăruire datoria de om de creație care nu vrea să lase spații goale, fără sens, în această lume. Este o muncă, o lucrare la care fiecare om înzestrat cu darul creației ar trebui să se gândească!
Acest gând mi-a fost confirmat și de scriitorul drag copiilor mari și mici, Spiridon Vangheliprezent și el la vernisajul – promenada pe culoarul Primăriei. L-am întâlnit, de asemenea, pe poetul Dumitru Matcovschi în cadrul acestei plimbări cromatice.
Părea că trecem toți, fiecare trăind anumite sentimente, într-o lume din altă dimensiune…
Peisaje cu străzi ademenitoare, cu o „curte din Chișinău”, apoi cu alte curți și ulicioare, cu un „negustor”, cu multpătimita „Catedrală”.
O deplasare imaginară dintr-un peisaj de toamnă într-altul, învăluit în albul ninsorii, scăldat în soare sau inundat de verde, astfel încât, în final, să revenim cu gândul în noi, inspirați de o muzică dăruită în același mod cromatic prin imagini intime ale oamenilor îndrăgostiți de cântecul culorilor. Aceste lucrări ne amintesc că orice localitate, la fel ca orice om, dincolo de aparențe, are suflet…
Vasile Movileanu rămâne artistul plastic care oferă mereu lumii surprize…
Claudia Partole, scriitoare