Primele icoane vii în viața unui om sunt părinții plini de dragoste și grijă! Credința și rugăciunea am învățat-o de la părinții mei care au trăit în înțelegere și binecuvântare. Amândoi fiind oameni modești și echilibrați în acțiuni, smeriți în raport cu cel mai mic om. Iubirea necondiționată am învățat-o de la părinții mei. Legătura mea cu tata a fost una specială. Poate pentru că m-am născut de ziua lui, pe 19 martie. Eram foarte buni prieteni. Pentru Vasile Movileanu creșterea și educarea noastră a fost o misiune la fel de importantă ca și vocația de pictor!
Tata ne educa prin pilde și râdea de prostia omenească aducându-ne aminte de Ion Creangă. A ilustrat multe cărți pentru copii. Primii admiratori a ilustrațiilor pentru povești eram eu și sora Cristina. Deseori după cină rămâneam la bucătărie și ascultam poveștile spuse de tata. Unele erau din cele ilustrate de el, altele erau pe loc compuse. Scopul fiind de a ne educa prin joacă, să creștem libere în gândire, curajoase, demne, independente, cu caracter, perseverente în ceea ce ne dorim cu adevărat. Amândouă vroiam să demonstrăm că suntem fata moșneagului din povestea lui Ion Creangă. În familie era important dialogul și stima reciprocă. Tata era un om foarte curajos, ne încuraja și pe noi, și acum când am momente grele în viață îmi aduc aminte de vorbele lui ,,nu te teme, știu că tu poți!"
La vârsta de 7 ani, tata mi-a cumpărat bicicletă nouă și încurajată de el, am învațat să merg pe ea. Mai târziu, după Facultate, mergeam cu tata în afara orașului și mi-a dat câteva lecții de condus automobilul, astfel mi-am luat permisul. Tot tata a insistat să practicăm înnotul impreună cu sora, mie mi-a plăcut în mod deosebit, practicând acest sport mulți ani la rând. La fel și tata, la insistența mamei s-a învățat a înnota cu antrenor. El înnota numai cu mâinile, mai greu a fost până s-a învățat să-și ție echilibru.
Tatei îi plăcea foarte mult să joace șah, ne-a învățat și pe noi cu mama și sora. La sfârșitul anului făceam campionat de șah în familie. Prin jocul de șah ne educa să fim pregătite și să pierdem, dar cu demnitate. În viață se întâmplă ca în șah, fiecare mișcare trebuie gândită și asumată. În amintirea tatei mama a înființat ,,Asociația Obștească Vasile Movileanu" în care activează un club de Șah în comuna de baștina a tatei, unde copiii au posibilitatea să facă cunoștință cu lumea șahului.
Tata era cel mai bun ascultător! Când veneam de la școală îi povesteam cum a trecut ziua, apoi îi povesteam cum a fost la Universitate. Povesteam despre călătoriile în care mergeam cu echipa de meșteri populari. Succesul meu în viață în mare parte se datorează educației primite în familie. Când eram mică intuiam ce vreau să devin când voi crește mare. Cu bucățile de material care rămâneau după ce croia mama, îmi îmbrăcam păpușile. Eram creativă și părinții au observat asta. Pentru a deveni designer-vestimentar era nevoie și de pictură, compoziție. Primele lecții de pictură le-am primit de la tata, urma să dau examenele de admitere la Facultatea de Arte. Astfel am îmbinat cu succes arta cusutului cu pictura.
De când m-am născut până am plecat în România, tata mi-a fost mereu aproape. Așa s-a intâmplat că în ianuarie 2011 ne-am luat rămas bun cu gândul că ne vom vedea la vară. Tata nu era un om siropos, dar când să plecăm cu soțul m-a strâns în brațe și m-a sărutat pe obraz, lucru pe care nu mai știu să-l fi făcut când mai plecam.
A știut sau a intuit, dar a fost ultima îmbrătișare...
Tata era mai bolnav decât vroia să recunoască. Nu dorea să ne îngrijoreze! A luptat cu cancerul din răsputeri, nu vroia să plece de lângă noi. Era încă tânăr, avea 56 ani...
A iubit viața și a trăit-o frumos până la capăt!
Autorul textului: Victoria Movileanu
