Picturile în ulei au apărut destul de neașteptat pentru unii, surprinzînd imaginația spectatorului. Vasile deseori afirma: acuarela necesită o interpretare rapidă, aproape imediată , și nu lasă loc pentru corectări și reveniri, deaceea totul trebuie calculat de la începutul lucrării, știind precis unde ai de ajuns. O astfel de metodă, pe care o urma întocmai, cerea o mare concentrare și deseori îl ducea la extenuări fizice și, cred că el subconștient visa la o revelație, la o clipă de răgaz , de pauză, pentru ași reveni din supraconcentrare. Și această ocazie a apărut odată cu începutul picturii în ulei. Pânza și uleiul reprezintă un alt material diferit de cel al hârtiei , dar și o altă estetică, cu posibilități perspectiviste și facturale care permit, pas cu pas , negrăbit să obții orice efecte materialiste și iluzii optice.
De sub penelul lui Vasile Movileanu apar operele în ulei: : „Copilărie, 2002“, „Peisaj de iarna cu lupi 2007“, „Grădina raiului 2007“, „Toamna în sat 2001“, „Binele și răul 2001“, „Poarta lui Fotache 2001“, „Sărbători la Secăreni 2009“, „Colecția de lucrări dedicate muzicii“. “. Aceste lucrări fiind concepute ca compoziții natur-filozofice, poartă și un caracter ușor ilustrativ, cu intonații romaniste prin care trece ideea principală, ca un fir roșu - „Omul și natura“, ”Frumusețea vieții pămîntești, „Poetizarea lumii înconjurătoare”.